nu stiu

Ne nastem plangand..drumul nostru abia incepe, viata abia incepe..sau poate se termina in acel moment..cine stie. In locul unui zambet cu care sa intampine lumea, pruncul ne transmite in inocenta lui poate cel mai crud adevar existential..se naste pentru a suferi, se naste pentru a merge inpoi, nu inainte. Consideram anii, zilele, orele, minutele, contabilizam pana si secundele in dorinta noastra de a ne dovedi ca "traim", ca mergem inainte cand de fapt intreaga noastra viata este un "rewind", o intoarcere spre totul universal din care ne nastem. Suntem niste piese intr-un puzzle pe care nu l-am descifrat inca, niste piese aleatorii, unele dintre ele pierdute intr-un ungher, altele scapate pe jos si pline de praful ratarii. Dumnezeu este cel mai sarcastic, crud si batjocoritor "patron", un circar complexat care isi hraneste orgoliul meschin asistand la suferinta unor handicapati. Incercam sa ne gasim locul nostru in aceasta imensa tabla, piesele se aseaza, puzzel-ul capata contur, imaginea se clarifica. Insa El da cu piciorul in masa..piesele cad....tabla se clatina..si totul incepe iar...cu un planset. Cercul desenat cu atata migala de acest "vanzator ambulant de nemurire" este intrerupt de sentimentul pe care noi il numim dragose. Este singurul sentiment capabil sa ne faca sa nu ne gandim numai la propria noastra existenta patetica si efemera ci, la cel de langa noi, pe care il transformam astfel in propriul zeu pe care il adoram, caruia ii sacrificam intreaga noastra energie, intreaga noastra scurta trecere intru nefiinta. Insa El a avut grija sa strecoare, deloc subtil si priceput, in codul sau "rutier" regula numarul unu: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau. Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine, sa nu iubesti pe nimeni mai presus de mine." Un zeu panicat, constient ca undeva, in intregul proces, ceva i-a scapat. Si cum nimic nu este perfect, nici el nu este. Nu a putut evita in gelozia-i morbida miracolul. Suntem damnati la o eterna calatorie intru regasire, ne nastem de mii de ori in speranta ca am nimerit in lumea in care sufletul nostru pereche, separat de noi prin aceeasi cruzime divina, va fi prezent aici..Insa realizand esecul plangem..Rari sunt bebelusii care zambesc dupa ce se nasc..aceia sunt intr-adevar norocosi..aceia realizeaza ca si-au gasit intr-adevar sufeltul pereche de mult cautat

M-am saturat

La fiecare campanie electorala ma cuprinde un sentiment de greata, nu figurativa ci fizica..o greata grea, insistenta, insistenta, lenesa. M-am saturat de promisiuni, "imagini angelice" si marionete, de papagali si pupincuristi. Nu mai pot sa cred, nu mai pot sa sper. Privesc inert, uneori amuzat, uneori revoltat insiruirea de "strutocamile" apolitice, care vorbesc, vorbesc..mult si prost. Nu ei sunt de vina. Ci noi. Noi suntem singurii vinovati de situatia mizerabila in care ne aflam. Noi, pentru ca suportam, pentru ca inghitim zilnic, lent si pasivi aceasta otrava. Noi am uitat sensul cuvantului de politician. Si anume acela de a servi poporul, de a pune interesul altora, al celor multi deasupra propriului lor interes. Dar, cum la noi toate sunt cu fundul in sus, nu ma astept la altceva. M-am obisnuit si tocmai de accea sunt stresat, nervos, revoltat. Am inceput sa cad in capcana "imblanzirii atitudinale" practicata in ultimii 60 de ani de catre toate partidele perindate pe la putere. Romanii sunt intr-adevar primii la ceva: la frecat menta si la barbologie. Suntem hoti prin natura noastra, genetic, istoric. Un popor mostenitor al "averii" hotilor, curvelor si puscariasilor adusi de Traian pe pamanturile dacice. Niste lasi, egoisti, delasatori, etern "asteptatori" si incredibil de rabdatori in prostia noastra.

P(opa!)olitica

Stirile Realitatea TV prezinta un preot in ipostaza de "agent electoral". Toate bune si frumoase pana la punctul in care legea "popeasca" interzice implicarea "popilor" in orice actiune electorala. "Biserica nu are a se implica in actiunile lipsite de cele sfinte ale profanilor de politicieni" sustin sus-si-tare inaltii prelati ai Bisericii romane. Realitatea invinge toeria, si dupa cum se vede intrepatrunderea sacrului cu profanul este la ordinea zilei chiar si in "anturajul sfant". Asteptam cu nerabdare, cel putin eu, o "pozitie" a Bisericii cu referire la cele intamplate deunezi. Si daca ea intarzie, deducem logic si fara posibilitate de recurs ca, Biserica sustine implicarea "agentilor 666" in lupta electorala, ceea ce ar rasturna total situatia.

Un popor de curve si labagii

Asta suntem din pacate sau, ca sa fiu mai putin virulent spre asta tindem. De la Alina de la etajul 4, care isi misca languros bucile curului spre un Audi decapotabil si se instaleaza bucuroasa langa soferul ei drag gandindu-se: "oare in cat timp isi da drumu asta in seara asta daca ii sug pula in loc sa ma futa? Poate mai repede. Da. O sa-i sug pula, doar am nevoie de telefonul ala sa moara Oana de ciuda"..pana la Vasile, vecinul de 52 de ani de la 2 care si-o freaca in baie gandindu-se la reportajul cu Alina Plugariu, toti suntem niste prosti, niste onanisti. Visam cacat noaptea, mancam cacat ziua, cum naiba sa nu fie asta o tara de cacat? Suntem un popor destept. Pe dreacu. Va spun eu ca daca faci un test iq la 10 adolescenti 8 din ei nu trec de limita idioteniei. Avem un invatamant de elita. Pe naiba. Va spun tot eu ca daca mergi prin scoli si te uiti atent vezi numai suplinitoare nefutute si babe frustrate care, sa fim seriosi, numai la educatia copilului nu se mai gandesc ele. Mai, da acuma tre' sa recunoastem ca avem o clasa politica cum n-a mai vazut mama lu' Basexu de la maimuta cu coaie patrate incoace. Daaaaaaaa..e plin de umflati jegosi, labagii, cacaciosi, idioti, analfabeti. Insa tre' sa recunoastem inca o data ca se pricep la ceva. Domne..e si statul in cur un lucru. Pai sa poti tu sa stai vreo 5-6 ore in cur fara sa te misti si dupa sa mai si poti sa mergi drept pana la masa sa te indopi cu vreo6-7 snitele, 2 ciorbe si o bere, pe care oricum le caci dupa si o iei de la capat..e o perfomanta draga. In fine, tot ce vroiam este sa scriu un cacat despre un cacat de tara..sa traiti bine

Marian Crişan a câştigat premiul Palme d'Or pentru scurtmetraj

"Regizorul român Marian Crişan a câştigat premiul Palme d'Or pentru scurtmetraj la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes pentru producţia "Megatron", potrivit festival-cannes.fr" . Asa si? Cui ii mai pasa de talentele romanesti? Cui ii mai pasa ca un om obisnuit face mai multa reclama pozitiva Romaniei decat un presedinte "jucator"? Nu este o intrebare retorica, va raspund eu. Nimanui!!!!! Trist dar adevarat.

inselatorie loto 6/49

Un cacat mare este loteria romana cu tot cu extragerile ei. O falsitate, o inselatorie, un circ. Cand doamne ne vom destepta si noi odata? Cum naiba sa mai crezi cand vezi ca numerele extrase ies unu dupa altul: 2,3,4..urmatoarea extragere..19,20,21? Ce naiba, suntem chiar atat de imbecili? Eu am renuntat sa mai fiu bataia lor de joc si nu am mai jucat de un an de zile. Acum vad ca au abordat o noua strategie. Nu mai exista doar un castigator la categoria intai, ci doi. Asa sa fie mai credibila situatia. O mare porcarie, o pusculita pentru campaniile electorale ce bat la usa. M-am saturat de hotii astia imputiti care profita de stupizenia unui popor cretin asa cum suntem noi. Lasati-va calcati in picioare in continuare si, asa cum suna un cantec :"totul va fi bine". La multi ani!

tac-tic

Pur si simplu genial. Pusi fiind sa creeze o reclama la o crema antirid si avand un buget infim, niste tineri au nascocit, simplu si inteligent, urmatoarele cuvinte: "Tac-Tic" sugerand trecerea inversa a timpului. Este uimitor cat de puternic poate fi uneori cuvantul...si ca sunt de ajuns doar doua cuvinte pentru a exprima o esenta.

Tara de cacat

De multe ori aud : 'Bai frate..ce tara de cacat..plina de curve, labe triste si hoti". Ma uit si ma gandesc de ce se includ oamenii astia in "cacatul" colectiv fara sa incerce sa se stearga la fund inainte sa se aseze la masa.

Mai iubim romania?

Intr-o emisiune televizata, Octavian Paler, intrebat fiind daca mai iubeste Romania, a raspuns: "Da.Inca o mai iubesc mult. Insa de multe ori sunt nevoit sa ma inchid in casa si sa nu dau drumul la televizor. Astfel o pot iubi in continuare."
M-au pus pe ganduri aceste cuvinte. Cat adevar contin, mi-am spus in sinea mea mirat, descoperind un lucru nebagat in seama pana atunci. Deseori, cand merg pe jos sau cu autobuzul, tin inconstient privirea atintita in pamant, evitand privirile trecatorilor. Sunt doar eu singur si umbra mea, care ma urmareste...si uneori ma streseaza. Totul se schimba insa, atunci cand sunt departe de aglomeratie, de priviri iscoditoare, spre exemplu intr-un colt de natura. Totul este altfel atunci. Logic, intrebarea care a venit imediat a fost: de ce? Sunt un introvertit decent, un interiorizat calm insa nu un mizantrop. Imi este frica de oameni sau de imaginea lor, de faptele lor? E acesta un fel de a respinge mersul vremii, transformarea lucrurilor, o incercare de negare, de indepartare de identitatea colectiva? O incercare de salvare e propriei identitati?
Poate de aceea nu-mi suport uneori nici umbra pe care probabil subconstientul si-o imagineaza ca o legatura cu aceasta lume, ca o dovada a propriei mele existente in ea. Am devenit niste oameni care privim foarte mult in jos, apasati de grijile cotidiene si doar cativa dintre noi mai indraznesc sa priveasca in sus, asemenea filozofului care facand asta a cazut intr-o groapa, devenind obiect comic pentru o negustoreasa.
Sunt foarte putini acei oameni care isi realizeaza propriul destin, foarte multi insa cei care nu-si pot ridica privirea, nu-si pot intoarce capul. Nu ne mai permitem sa radem, ne este frica sa visam. De ce? Nu stiu. Tot ceea ce stiu insa este ca totul se schimba, fiecare atom se modifica. Primul lucru care imi vine acum in minte este imaginea unei femei batrane, garbovite, cu capul ascutit, schiopatand si care se sprijina intr-un toiag stramb.
Suntem tristi si bolnavi, suntem pesimisti, lipsiti de speranta. Toate valorile se pierd, treptat, incet si sigur. Sacrul devine profan, tabla de valori se crapa si cineva va da odata peste ea "din greseala" si o va sparge. Si mi-e teama ca nimeni nu se va apleca sa culeaga bucatile.
Vechile dogme nu mai sunt valabile acum in aceasta "noua lume" sub tirania unei noi moralitati. Nietzsche facea diferenta in cartea sa "Genealogia moralei" intre morala aristocratica ( cea a oamenilor puternici, stapani pe prorpiul lor destin) si morala sclavilor (a celor slabi, morala ce s-a nascut odata cu eliberarea evreilor si a scrierii Bibliei). El credea ca aceasta din urma a invins. Nu cred ca a avut un spirit vizionar. Traim astazi intr-adevar in hainele unei noi morale insa nu este cea a sclavilor. Ci este o morala aristocratica mutanta, in care altii, sau altceva incearca sa fie stapan pe destinul fiecaruia dintre noi. Clasicismul este dezavuat, privit cu ironie. Modernitatea, prostul gust si imbecilitatea accentuata sunt valori spre care tindem din ce in ce mai mult cu incapatanare chiar fara a ne da seama ca suntem pe drumul gresit. Cautam in orice lucru un motiv, o explicatie, o cauzauitand de fapt ca inocenta si misterul sunt elementele primordiale ale existentei noastre. Dorim sa ne indepartam pe zi ce trece de originea noastra, dorim sa devenim proprii nostri zei, ne sacrificam pana si ultima farama salvatoare de inocenta. Polii s-au inversat cu 170 de grade. Mai ramane doar o treapta. Tindem spre nefericirea noastra, spre un supra-om, tindem spre sfarsitul nostru. Calcam in picioare totul, ascundem cu rusine hainele de copil, stergem cu grija urmele de pasi din drumu pentru ca nu cumva trecutul sa innegureze acel viitor stralucitor. Incercam sa ne depasim limitele, incercam sa trecem de bariera, ignoram acel STOP, PERICOL , il manjim cu noroi si trecem mai departe. Inca un pas. Se mai aude doar o farama de glas ce se pierde treptat intr-un sunet surd, metalic. Vai, acazut imi spun speria realizand de-abia acum, in ultimul ceas ca am apucat pe drumul gresit. Este insa prea tarziu. Imbulzeala este prea mare. Cineva ma impinge si......

De ce taci?

"Toate lucrurile au fost spuse, dar cum nimeni nu asculta, trebuie mereu sa o luam de la capat" (Andre Gide)

Dar cine sa vorbeasca....si mai ales cine sa asculte? Trebuie, cu parere de rau, sa constat ca ma aflu intr-o tara bicolora ale carei defecte majore sunt mutenia si surzenia. Da, traim laolalta, stingheri in suferinta noastra, straini unul de altul, intr-un dureros si aglomerat Turn Babel. Nu stim sa vorbim, sau mai bine zis nu stim "cand" si "unde" sa ne exprimam. Plangem infundat, ne privim in oglinda ochii incrancenati, vorbim cu noi insine...ne departam fara sa stim ca e de ajuns doar un cuvant pentru a schimba totul. Suntem din pacate martorii si artizanii propriei noastre prabusiri. Cum altfel poate fi caracterizat un popor care se lasa la nesfarsit calcat in picioare de acest Gulliver al nesimtirii si ipocriziei care este "clasa politica". Cum putem sa ramanem muti la aceasta sfidare corpolenta care ni se prezinta cu nepasare zi de zi, care ne apasa continuu? cum putem sa acceptam acesti urangutani comico-dramatici care alearga salivand fara oboseala dupa bunastarea proprie. De ce nu dam ascultare glasului interior care indeamna la dreptate? De ce suportam acesti gradinari ce culeg trandafiri cu "tepe" pentru a-i servi, noua, damnatilor, fara macar a se rani sau sangera sub ascutisul legii, la adapost fiind in acea manusa protectoare "cercul de interese", pentru ca apoi sa ne prezinte floarea frumos ambalata insa lipsita de seva ei esentiala: bunastarea.
Suntem de o nepasare patologica, cultivata, inoculata cu rabdare si sadism demential de catre acesti gandaci. Din pacate, nu suntem capabili sa ne autoeducam, nu suntem capabili sa ne vedem slabiciunile, suntem prea bolnaviciosi, prea expus acestui virus care ne macina cu o rabdare si o placere cinica.
Traim intr-o negura totala, prin care orbecaim fara sa stimd e fapt ca fiecare dintre noi are un chibrit si o lumanare si este de ajuns un singur gest, doar unul pentru a face lumina. Este oare chiar asa de greu sa aprinzi lumina? Deschide lumina te rog, ma dor ochii. De ce taci? Vorbeste, te rog, eu vreau sa te aud.